Articolele Parentship

Ce e de făcut când bebeluşul tău plânge

Autor: Dr Aletha Solter.
Copyright © 1996 Aletha Solter.Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestui articol nu poate fi reprodusă sau transmisă în nicio formă, fără acordul scris al autoarei.
Copyright © 2011 Parentship - Seminarii pentru părinţi, pentru traducerea în limba română a articolului.

Notă: aceste recomandări nu trebuie utilizate ca substitut pentru sfatul medicului sau tratamentul medicamentos. Dacă suspectaţi prezenta unei boli sau a durerii, întotdeauna consultaţi un medic.

Sursa: www.awareparenting.com

Pentru o descriere completă a acestei abordări vezi cartea Dr. Aletha Solter - Bebeluşul meu înţelege tot, editura Cosmos.

Un bebeluş care plânge este o sursă de îngrijorare pentru mulţi părinţi. Când bebeluşul dumneavoastră plânge şi nu ştiţi de ce, pot ieşi la iveală sentimentele dumneavoastră de anxietate, neajutorare, frustrare, incompetenţă şi chiar furie sau ostilitate. Există multe sfaturi legate de plânsul bebeluşilor, însă cele mai multe dau greş în a explica motivele reale ale plânsului şi oferă sugestii care dăunează dezvoltării emoţionale a bebeluşului dumneavoastră.

Există două motive pentru care bebeluşii plâng. Un motiv este acela de a comunica o nevoie sau un discomfort. Probabil că le este foame, se plictisesc, le este frig sau vor doar să fie ţinuţi în braţe. Uneori este greu să îţi dai seama de ce au nevoie. Rolul părinţilor este de a încerca să satisfacă pe deplin nevoile bebeluşilor, în timpul cel mai scurt şi în modul cel mai potrivit cu putinţă. Bebeluşii nu pot fi răsfăţaţi. Este imposibil să le oferiţi prea multă dragoste, atenţie sau apropiere fizică.

Al doilea motiv pentru care plâng bebeluşii este prea puţin înţeles. Mulţi bebeluşi continuă să plângă chiar şi după ce toate nevoiele de bază au fost satisfăcute şi chiar şi în timp ce sunt ţinuţi în braţe. Acest tip de plâns care atinge apogeul pe la aproximativ 6 săptămâni de la naştere, a fost numit „€œcolici” sau „€œplâns de iritare” . Acesta poate dura cel mult câteva ore pe zi. Explicaţiile „clasice” pentru acest tip de plâns s-au axat pe posibile neplăceri fizice, ca durerile determinate de gaze intestinale sau de indigestie. Cu toate acestea, cercetările au arătat că cei mai mulţi bebeluşi cu „colici” nu au nicio problemă cu digestia şi sunt de obicei într-o stare excelentă de sănătate. Prin urmare, este necesar să se ia în considerare posibilele motive emoţionale ale plânsului.

Bebeluşii sunt extrem de vulnerabili şi au o acumulare considerabilă de „€œsuferinţe” emoţionale rezultate din adunarea mai multor evenimente stresante. Indispoziţia poate fi cauzată de o naştere traumatizantă sau de dificultăţi întâmpinate după naştere. Bebeluşii experimentează confuzia pe măsură ce încearcă să înţeleagă lumea şi sunt sensibili la spaime şi suprastimulare. În plus, ei se simt frustraţi în încercarea lor de a dobândi noi competenţe şi de a comunica. Toate astea conduc la suferinţe emoţionale care sunt „stocate” în corp.

Din fericire, bebeluşii vin „echipaţi” cu un „€œkit de reparare” şi pot depăşi efectele stresului prin mecanismul natural de vindecare prin plâns. Cercetările au arătat că oamenii de toate vârstele beneficiază de pe urma unui plâns zdravăn şi că lacrimile ajută la restabilirea echilibrului chimic al organismului după expunerea la stres. Un nou-născut care a fost izolat într-un incubator pentru câteva zile fără a avea prea multe contacte cu oamenii poate simţi nevoia să plângă şi să se înfurie pentru mai mult timp într-o perioadă de luni de zile cu scopul „descărcării” suferinţei emoţionale cauzate de o experienţă atât de terifiantă şi de confuză. Un bebeluş de 3 luni poate avea nevoie de un plâns sănătos după o reuniune de familie în care a fost luat în braţe de multe persoane nefamiliare. Un bebeluş de 6 luni care a încercat să să se târască pe burtică toată ziua şi nu mai reuşeşte să meargă şi înapoi, poate avea nevoie la sfârşitul zilei să-şi exteriorizeze frustrarea prin plâns şi crize de furie, înainte de a adormi în linişte. În aceste exemple, plânsul nu este o suferinţă, este procesul eliberării de suferinţă.

Ce pot face părinţii? Înainte de toate, este important să verifice existenţa nevoilor imediate şi stărilor de discomfort precum foamea sau frigul. Iar dacă bebeluşul dumneavoastră este încă agitat după ce i-aţi satisfăcut nevoile de bază, este indicat să-l îmbrăţişaţi pur-şi-simplu cu dragoste şi să-i permiteţi să plângă în continuare. Bebeluşii au nevoie de apropiere fizică şi de atenţie în timp ce plâng. Niciun bebeluş nu trebuie lăsat vreodată să plângă singur. Deşi vă puteţi simţi ineficient(ă) în timp ce ţineţi în braţe bebeluşul care plânge, în realitate îi furnizaţi atât de necesarul suport emoţional în timp ce se eliberează în acest fel de stres. Bebeluşul Dumneavoastră nu vă respinge în timp ce plânge. Pur şi simplu el se simte suficient de în siguranţă pentru a vă arăta sentimentele lui, exact cum dumneavoastră puteţi izbucni în lacrimi când un prieten de încredere vă ia în braţe şi vă încredinţează că aţi avut o zi grea. Părinţii care-şi îmbrăţişează copiii şi care le permit să se exteriorizeze în acest fel au observant în general că bebeluşii lor sunt relaxaţi şi mulţumiţi după o repriză de plâns şi dorm mai bine noaptea.

De ce este atât de dificil să îmbrăţişezi un copil care plânge şi să-i accepţi plânsul? Probabil pentru că puţine persoane au avut libertatea să plângă atât cât aveau nevoie când erau mici. Poate că părinţii dumneavoastră au încercat să vă oprească din plâns când eraţi copil. Probabil v-au oferit o suzetă , au insistat să vă hrănească sau v-au legănat de fiecare dată când plângeaţi, crezând că asta este ceea ce aveaţi nevoie în acel moment. Probabil au încercat să vă atragă atenţia cu jucării, muzică sau jocuri când tot ce aveaţi nevoie erau întreaga lor atenţie şi braţele lor iubitoare pentru a putea continua să plângeţi. Poate au solicitat doctorului calmante pentru a vă linişti sau v-au lăsat să plângeţi singur(ă) crezând că nu pot face nimic. Poate chiar v-au lovit sau au ţipat la dumneavoastră simţindu-se frustraţi şi disperaţi. Pe măsură ce aţi crescut, probabil aţi suferit mai multe „€œdistrageri ale atenţiei” şi pedepse din partea părinţilor şi a profesorilor dumneavoastră, atunci când se simţeau „€œderanjaţi” de încercările dumneavoastră de a vă exterioriza sentimentele prin plâns.

Părinţii dumneavoastră nu sunt de vină, pentru că ei nu au avut informaţii despre importanţa plânsului pentru eliberarea stresului. Cu toate acestea, din cauza acestei condiţionări din copilăria dumneavoastră, vi se poate părea dificil să recunoaşteţi această nevoie a propriilor dumneavoastră copii şi puteţi simţi impulsul de a-i opri din plâns în mod similar. Este nevoie de timp pentru a „şterge cu buretele” o condiţionare de o viaţă. Probabil că aveţi dumneavoastră înşivă nevoia unui plâns zdravăn. Sfatul meu este să „treceţi la treabă”. Dacă puteţi găsi pe cineva care să vă asculte, cu atât mai bine. Vă veţi simţi mai bine după aceea, iar plânsul bebeluşului dumneavoastră v-ar putea părea mai uşor de acceptat. Dacă simţiţi că deveniţi frustrat(ă) şi epuizat(ă) din cauză că bebeluşul dumneavoastră plânge mult, meritaţi tot ajutorul şi suportul pe care îl puteţi primi.

Va rog să reţineţi că aceasta nu este abordarea „€œlasă-l să plângă singur”. Eu nu susţin lăsatul bebeluşilor să plângă singuri. Este o diferenţă uriaşa între a lasă un copil să plângă singur în pătuţ şi a îmbrăţişa cu multă dragoste un copil care plânge, oferindu-i în acelaşi timp linişte şi reasigurare.

Pentru descrierea completă a acestei abordări, vezi cartea „€œBebeluşul meu înţelege tot” a autoarei Aletha Solter, publicată la Editură Cosmos.

 

Trimite articolul unui prieten

« Înapoi la Articole