Articolele Parentship

De ce manifestă copiii comportamente provocatoare?

Autor: Dr Aletha Solter.
Copyright © 1998  Aletha Solter. Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestui articol nu poate fi reprodusă sau transmisă în nicio formă sau prin orice mijloace, electronice sau mecanice (incluzând copierea pe alte site-uri web şi traducerile), fără permisiunea scrisă a autoarei Aletha Solter.
Copyright © 2012 Parentship - Seminarii pentru părinţi, pentru traducerea în limba română a articolului.

Sursa: www.awareparenting.com

Toţi copiii se poartă uneori într-un mod dezagreabil, enervant, perturbator şi nu întotdeauna răspund cerinţelor noastre. Înainte de a reacţiona la comportamentele provocatoare ale copiilor este util să ştim de ce se poartă în modul respectiv. Odată ce ştim acest lucru, este mult mai uşor să rezolvăm problemele eficient. Putem explica aproape toate comportamentele inacceptabile ale copiilor prin unul din următorii factori. 

  1. Copilul încearcă să-şi satisfacă o nevoie legitimă.

Copiii au multe nevoi care nu sunt întotdeauna împlinite, chiar şi atunci când sunt aplicate cele mai bune practici de parenting. Totuşi, fiecare nevoie trebuie satisfăcută dacă ne aşteptăm la un comportament „bun” din partea copiilor noştri. Nevoile fundamentale sunt pentru hrană, îmbrăcăminte, locuinţă şi dragoste. Nevoi adiţionale sunt pentru apropiere fizică, atenţie individuală, mediu intelectual stimulant, activităţi constructive şi respect.

Când nevoile copiilor nu sunt îndeplinite aceştia vor face orice pentru a atrage atenţia asupra lor. Un copil căruia îi este foame înainte de cină poate lovi în mod repetat ziarul pe care tatăl său îl citeşte pentru a-i atrage atenţia. Un copil care se simte plictisit aşteptând la rând la bancă sau la oficiul poştal poate începe să solicite stimularea adecvată pentru el alergând prin preajmă. Este nerealist să aştepţi de la copiii mici să se comporte bine când le este foame sau sunt plictisiţi. Pentru a preveni probleme ca acestea, putem lua cu noi snacks a€“uri sănătoase sau jucării simple pentru a ţine copiii ocupaţi dacă avem de aşteptat mult timp.  

Copiii au nevoie de multă atenţie individuală, dar este greu pentru ei să o solicite într-un mod matur. În schimb, ei pot refuza să se joace singuri, agăţându-se de părinţi sau chiar pornind o luptă cu unul dintre fraţi. Oamenii spun adesea despre un copil neascultător, ”Tot timpul încearcă să atragă atenţia”, aceasta însemnând că nici nu trebuie să i se ofere atenţie pentru că nu este o nevoie legitimă. Cu toate acestea, nevoia pentru atenţie este cât se poate de justificată şi copiii nu cer mai mult decât au nevoie.

  1. Copilului ii lipsesc informaţii (sau este prea mic sa înţeleagă sau să reţină reguli)

Copiii se nasc fără să ştie nimic despre lumea noastră complexă. Ei trebuie să înveţe că ferestrele se pot sparge, că oamenilor nu le plac firimituri în păturile lor şi că străzile aglomerate sunt periculoase. Noi, ca părinţi, trebuie să le oferim informaţiile de care au nevoie ca să poată să trăiască în siguranţă şi fericiţi în societatea noastră. Este interesant că expresia „disciplină” provine dintr-un cuvânt latin ce înseamnă „a învăţa”. 

Nu ne putem aştepta de la copiii mici (sub 2 ani) să înveţe să respecte regulile casei pentru că ei sunt incapabili să înţeleagă conceptul unei reguli. Ei trăiesc foarte mult în prezent şi este nevoie să gestionăm fiecare situaţie cu răbdare, ca şi când ar fi cu totul nouă. Acesta este motivul pentru care e nevoie să construim limite în mediul unui sugar, cât de multe este posibil prin „securizarea casei noastre pentru copil”. Când un copil atât de mic nu se poartă „bine”, în loc să încercam să stabilim reguli, cea mai bună abordare este să determinăm care sunt nevoile copilului la acel moment şi să găsim cele mai bune metode să îndeplinim acele nevoi. De exemplu, când fiica ta îţi răvăşeşte revistele necitite, le poţi pune într-un loc unde nu poate ajunge, dar dă-i în schimb altele vechi pe care să le rupă.

În jurul vârstei de 2 ani, cei mai mulţi copii încep să înţeleagă conceptul de regulă şi sunt capabili să reţină şi să urmeze un număr limitat dintre ele. Dar nu trebuie să ne aşteptăm la prea multe din partea unui copil de doi sau trei ani. Treptat, de-a lungul primilor ani ai copilăriei, copiii pot să îşi amintească mai multe reguli şi sunt dispuşi în general să le urmeze. Atunci când stabilim reguli, este mult mai eficient dacă explicăm într-un limbaj în care copilul poate înţelege de ce anumite limite trebuie stabilite. (ex. „Te poţi juca cu apa în baie, dar nu în living pentru că nu doresc să se ude covorul.”). Fii pregătit să reaminteşti aceste lucruri de câte ori este nevoie.

Un mod eficient de a transmite informaţia este să laşi consecinţele naturale să se întâmple, când situaţia o permite. De exemplu, dacă fiul tău nu doreşte să îşi cureţe camera, poate că este nevoie să sufere consecinţele faptului de a nu putea să îşi găsească jucăria favorită când o vrea. El va învăţa valoarea păstrării unei camere ordonate mult mai bine în acest fel decât prin prelegeri sau control. Cu toate că aceste consecinţe naturale pot fi folositoare, nu recomand crearea de consecinţe artificiale sau „logice”, pentru că de cele mai multe ori copiii resimt acest lucru ca pedeapsă şi devin furioşi şi plini de resentimente.

Un alt mod de a transmite informaţii este de a oferi „mesaje - eu”, de exemplu, „Urăsc firimiturile în patul meu!” Acesta lasă copiii să ştie cum ne simţim şi poate fi foarte eficient în schimbarea comportamentului lor. Este mult mai eficient decât să dăm ordine („Du-te şi mănâncă în altă parte”) sau să folosim „mesaje -€“ tu” („Eşti un nătâng”).

Copiii continuă să aibă nevoie de informaţii pe măsură ce cresc. Chiar şi adolescenţii, sofisticaţi, aşa cum pot părea că sunt, încă au multe de învăţat. Când un comportament nedorit are loc, este întotdeauna o idee bună să verifici posibilitatea că în cazul copilului tău, acesta să nu dispună de informaţia care i-ar fi permis să facă alegeri înţelepte legate de cum să se poarte.

  1. Copilul suferă de stres sau traume nevindecate

Aceasta este probabil cea mai importantă, dar şi cea mai puţin înţeleasă cauză a comportamentului provocator. Copiii nu sunt foarte clari în exprimarea verbală a emoţiilor lor. În schimb, ei tind să îşi exprime sentimentele prin comportament.

Când un copil se simte speriat, rănit, gelos, frustrat, mânios, dezamăgit, descurajat, confuz sau ameninţat, el se va comporta într-un asemenea fel încât să ofere indicii asupra felului în care se simte. De exemplu, o fetiţă care îşi imaginează că sunt păienjeni la ea în cameră va opune rezistentă când va trebui să meargă la culcare. Un frate mai mare care se simte gelos ar putea să îşi tachineze în mod repetat sora mai mică. Un copil foarte frustrat sau speriat se poate să înceapă să lovească sau să bată alţi copii. Un copil care se simte deconectat sau în nesiguranţa poate deveni plângăcios şi solicitant.

Odată ce ai luat în considerare fiecare posibilă nevoie şi ai oferit informaţiile necesare, poţi considera orice comportament nepotrivit ca fiind un indicator că acel copil experimentează sentimente puternice şi dureroase. În schimbul aplicării pedepsei şi a cicalelilor, poţi încerca să înţelegi de ce copilul este rănit, frustrat sau speriat. Dacă poţi îndepărta cauza care îi provoacă stresu şi îi poţi oferi siguranţă, apropiere fizică şi dragoste, comportamentul copilului se va îmbunătăţi.

Cu toate acestea, uneori nu există o cauza imediată pentru suferinţa unui copil. În schimb, copilul poate suferi de o traumă apărută foarte devreme în viaţă sa şi nevindecată (cum ar fi trauma naşterii, spitalizarea la vârstă foarte fragedă, depresia postnatală a mamei sau abuzul). Copiii care au suferit traume apărute foarte devreme în viaţa lor, ca cele menţionate mai sus, vor acumula adesea sentimente intense de furie şi teamă, care pot conduce la probleme serioase de comportament. Un mediu fără stres şi plin de iubire, nu va fi suficient pentru a schimba un astfel de comportament al copilului.

Din fericire, copiii ştiu cum să se vindece de traume, eliberând emoţiile acumulate, prin joc, râs, plâns şi crize de furie. Rolul nostru este să sprijinim aceste mecanisme naturale de eliberare a stresului, care permit exteriorizarea benefică a furiei, temerilor sau tristeţii. Copiii care plâng şi sunt furioşi din cauza unor evenimente ce par nesemnificative, încearcă de obicei să se vindece de traume mai vechi. Dacă îi ascultăm cu dragoste, copiii noştri se vor vindeca de traume, iar comportamentul lor supărător şi necooperant va dispărea pur şi simplu. Este important să ne amintim că există întotdeauna un motiv bun (trecut sau prezent) pentru lacrimile şi crizele copilului.

Când copiii sunt agresivi cu ceilalţi, putem să le venim în ajutor apropiindu-ne şi întrerupând cu afecţiune comportamentul (fie verbal, fie prin reţinere uşoară). Dacă un copil pare să aibă o zi grea şi îi loveşte şi muşca pe ceilalţi copii, îl poţi îndepărta de grup, dar stai cu el şi ţine-l în braţe spunându-i: „Pari foarte supărat astăzi. Hai să petrecem puţin timp impreuna”. De ce mai multe ori, acest lucru permite lacrimilor să curgă, ceea ce înseamnă eliberarea de stres care îi este necesară. După un plâns bun în braţele tale, se va simţi mult mai eliberat şi reconectat cu tine şi probabil nu va mai manifesta semne ulterioare de comportament agresiv.

Uneori, când doi copii se ceartă sau se bat, o abordare folositoare este să acţionezi ca mediator. Poţi încuraja fiecare copil să spună ce s-a întâmplat şi să exprime sentimentele şi nevoile proprii. (Asta poate include şi puţin plâns). Fără a judeca sau a lua partea unuia dintre ei, poţi să reflectezi la ce simte fiecare copil şi să îi încurajezi să găsească o soluţie agreabilă pentru conflictul lor.

În  concluzie

Cel mai inacceptabil comportament poate fi explicat prin faptul că acel copil are o nevoie legitimă, îi lipseşte informaţia sau suferă de stres sau traume nevindecate. Datorită acestui lucru, pedeapsa şi privarea de dragoste nu sunt niciodată de ajutor pe termen lung. Este paradoxal, dar adevărat: copiii au cea mai mare nevoie de dragoste şi atenţie atunci când o merită cel mai puţin, având în vedere compoertamentul lor! Dacă ne putem aminti să privim în profunzime şi să înţelegem de ce copiii se poartă în felul în care se poartă, le putem oferi tipul de atenţie potrivit pentru fiecare situaţie.

Aware Parenting le oferă părinţilor instrumente pentru a-şi creşte copiii fără pedepse sau recompense, pentru a împlini nevoile copiilor şi pentru a-i ajuta pe copii să se vindece de stres sau traume.



Trimite articolul unui prieten

« Înapoi la Articole